Emoțiile sub lupă stoică: Ce învățăm din suferință și cum o resemnificăm?

Pentru Alina Robu, psihoterapeut și practician al principiilor stoice, cheia unei vieți echilibrate stă în modul în care interpretăm ceea ce trăim. Nu întâmplarea este cauza suferinței, ci filtrul prin care o percepem.

„Orice situație poate deveni dramatică dacă o vedem printr-un filtru afectat,” afirmă Alina. Prin urmare, practica stoică devine o unealtă terapeutică – un mod de a observa realitatea cu detașare, nu cu evitare.Această claritate emoțională este esențială pentru reducerea suferinței și pentru dezvoltarea unei perspective mai funcționale.

Alina susține utilizarea jurnalului, meditației și autoreflecției – tehnici vechi de mii de ani, dar perfect adaptabile terapiei moderne. În plus, disconfortul voluntar – acel exercițiu de a ieși intenționat din zona de confort – devine, în cheie stoică, un antrenament pentru viață.

Într-o eră a intensității emoționale, poate că tocmai această răcire a percepției, această claritate conștientă, e antidotul pentru anxietatea colectivă.

Stoicismul devine astfel o punte între filosofia antică și psihoterapia cognitiv-comportamentală. Capacitatea de a face diferența între realitate și percepție – și de a interpreta experiențele negative ca ocazii de creștere – devine fundamentală în procesul terapeutic.

Alina subliniază puterea resemnificării: orice suferință, oricât de grea, poate deveni o sursă de dezvoltare personală. Este un exercițiu de voință, dar și de înțelepciune – să poți privi înapoi spre o rană și să o vezi ca pe o treaptă.

Într-o cultură a hiperemoționalității, stoicismul nu propune insensibilitatea, ci luciditatea. Este, poate, una dintre cele mai actuale forme de terapie – și o cale către o viață cu sens.